Incredibil cum reacţionează aceşti băieţi când li se spune să lovească o fată

0

Cu atâta violenţă şi nebunie în jurul nostru, cu o generaţie tânără care pare să uite din ce în ce mai repede ce înseamnă copilăria şi care preferă, în schimb, să împrumute cele mai nepotrivite elemente din comportamentul adulţilor, parcă ne vine greu să credem ca inocenţa şi puritatea copiilor încă există.

Din fericire, aşa cum vedem în videoclipul de mai jos, aceasta într-adevăr există şi copiii sunt gata mereu să le dea adulţilor o lecţie.

Cu adevărat emoţionantă, acest videoclip ne prezintă câţiva copii din Italia, cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, în ceea ce pare iniţial un simplu interviu cu copii. Lucrurile se schimbă puţin când în joc este adusă o fată drăguţă, dar băieţii încă nu îşi primesc surpriza. În cele din urmă, li se spune tuturor să o lovească pe fată. Reacţiile lor sunt absolut fantastice:

Deci, iată, aşa cum ziceam şi la începutul acestui articol, încă nu trebuie să ne pierdem complet încrederea în umanitate şi trebuie să înţelegem că, de fapt, copiii se modelează şi formează nu doar de către elementele nocive care ne înconjoară ci în special de familie.

Dacă învăţăm copiii noştri în casă, aşa cum zice unul dintre băieţii din videoclip, că o femeie nu trebuie lovită nici măcar cu o floare, atunci acel copil cu siguranţă are mari şanse să creasca şi să devină un adevărat băiat. Felicitări, copii şi sper că lumea este plină de persoane ca voi!

Distribuie mai departe dacă te-a impresionat acest filmuleţ. Merită să fie văzut de toată lumea!

LEAVE A REPLY