Home Casa Cel mai bun aparat de gătit la aburi în 2020

Cel mai bun aparat de gătit la aburi în 2020

0

Felul în care gătim a început să se schimbe, deoarece am început să fim mai conștient că mâncarea are un rol foarte important pentru sănătatea noastră. De aceea și diversificarea bebelușilor începe cu legume gătite la abur.

Și dacă ne întrebăm care este cel mai sănătos mod în care putem găti alimentele astfel încât să-și păstreze toate substanțele nutritive și să rezulte și un preparat deosebit de gustos, răspunsul este gătitul cu abur.

Din fericire au început să inventeze tot mai multe aparate de gătit cu abur, iar asta face gătitul mai simplu. Cel mai important aspect la prepararea alimentelor cu abur, este că aburul are mereu aceasi temperatură, 100 de grade Celsius, iar asta înseamnă că alimentele se fac uniform, mai rapid, păstrându-și nutrienții.

Alimentele se pot asezona cu mirodeniile preferate, cu ulei de măsline sau doar cu sare. Bebelușii nu au nevoie de sare deoarece aceasta se găsește deja în mod natural în legume, fructe și chiar în carne, iar lor le ajunge cantitatea pe care și-o iau din alimente.

Am găsit pentru voi câteva exemple de aparate de gătit cu abur, care să vă ajute în bucătărie de acum înainte. Puteți alege aparatul în funcție de nevoile personale și de caracteristicile acestuia, noi vă punem la dispoziție detaliile și opiniile noastre.

1. Aparat de gătit cu aburi “Cook Fresh” – Cuisinart

Am ales acest aparat ca un prim exemplu pentru calitatea materialelor din care este făcut. Are un un singur vas cu o capacitate de 5 litrii cu capac, ambele din sticlă, și o tavă din inox, deci mâncarea nu va prinde miros așa cum miroase plasticul celorlalte aparate.

Este mai ușor de curățat și nu se zgârie așa ușor. Rezervorul de apă detașabil este din plastic fără BPA și are o capacitate de 1 litru. Afișajul LCD este foarte ușor de folosit, având 6 programe de preparare și un buton de pauză în cazul în care se dorește verificarea alimentelor sau adăugarea de mirodenii.

Un preț destul de piperat, dar care în timp va face diferența între el și un aparat mai ieftin cu vase de plastic, chiar dacă mirosul de plastic încins va dispărea în timp. Este mai mic decât majoritatea aparatelor de pe piață, dar suficient pentru o familie.

Click aici pentru a cumpăra Aparatul de gătit cu aburi “Cook Fresh” – Cuisinart

2. Aparat de gătit cu aburi Tefal Steam n’Light VC3008, 900 W, 10 l, Gri

O firmă de încredere când vine vorba de aparate de bucătărie, Tefal ne aduce o variantă de aparat de gătit cu aburi destul de promițătoare. Cu trei vase și o capacitate de 10 litrii este ușor de folosind având 6 programe prestabilite în funcție de alimentele pe care le preparați.

Ușor de depozitat, vasele se strâng unele în altele și astfel ocupând mai puțin loc. Pe lângă programele de baza de gătire, aveți posibilitatea de a păstra alimentele la cald și de a le dezgheța rapid, acestea păstrându-și prospețimea și avand gustul unor alimente proaspăt gătite.

Click aici pentru a cumpăra Aparatul de gătit cu aburi Tefal Steam n’Light VC3008

3. Aparat de gătit cu aburi Braun FS5100, 850W, 3.1 l, 2 vase, Easy-Timer, Negru Premium

Și Braun vine în ajutorul nostru cu un aparat dintr-un plastic fără BPA, ce ne face să ne simțim mai bine din punct de vedere al sănătății când trebuie să gătim zilnic. Fiind ceva mai mic decât majoritatea aparatelor de gătit cu abur, doar 3.1 litrii, dacă aveți o familie de doi adulți și un copil, trebuie să știți că spațiul este suficient.

Are nevoie de doar 45 de secunde pentru a produce abur, așa că atunci când aveți totul pregătit puneți apa, setați timerul în funcție de alimentele din interior și fiți fără grijă, alimentele vor fi gata și aparatul se va opri când s-a scurs timpul setat de dumneavoastră.

Ușor de depozitat, vasele fiind incorporabile, acest aparat va fi un ajutor de nădejde pentru un stil de viață sănătos, cu condiția de a găti zilnic în el.

Click aici pentru a cumpăra Aparatul de gătit cu aburi Braun FS5100

4. Aparat de gătit cu aburi Tefal VC1401, 900W, 6 l, 2 vase, Timer, Negru

Tefal vine și cu o variantă mai mică și mai ieftină. Doar 2 vase și o capacitate totală de 6 litrii, aparatul se poate transforma într-un aparat cu un singur spațiu de preparare, având grilajul dintre vase detașabil.

Indicator al nivelului de apă și orificiu de apă accesebil în cazul în care necesită să completați cu apă în timpul preparării. Vasele se depozitează compact și ocupă puțin loc.

Timerul are 60 de minute, cu avertizare sonoră la sfârșitul programului. Țineți cont că acest aparat, de plastic, este varianta mai ieftină a aparatelor de gătit cu abur, așa că face cam tot atât cât dai pe el.

Click aici pentru a cumpăra Aparatul de gătit cu aburi Tefal VC1401

5. Aparat de gătit cu aburi Russell Hobbs [email protected] 19270-56, 800 W, 9 l, Timer, Negru/Inox

Un alt aparat de gătit la abur, asemănător cu cel de la Tefal, la un preț accesibil, dar cu 3 vase și o capacitate de 9 litrii, vine de la Russel Hobbs. Având recipientele de plastic, vă recomand să îl folosiți gol de câteva ori până se elimină mirosul de plastic, acesta nu dă un gust prea plăcut mâncării.

Are un timer de 60 de minute, suficient pentru a găti majoritatea alimentelor, și o cărticică cu rețete care să vă ajute să setați timpul necesar pentru fiecare fel de mâncare. Cred că este suficient de încăpător să faceți mâncare pentru mai multe zile, iar savoarea alimentelor nu se compară cu mâncarea tradițională.

Click aici pentru a cumpăra Aparatul de gătit cu aburi Russell Hobbs [email protected]

Gătitul cu abur va deveni mai ușor de acum dacă alegeți oricare dintre cele cinci aparate de gătit cu abur recomandate de noi, în funcțtie de nevoile familiei dumneavoastră și de preferințele legate de specificațiile tehnice ale fiecăruia.

Din inox, plastic fără BPA sau plastic, cu timer, butoane sau afișaj digital, cu două sau trei compartimente pentru pregătirea alimentelor, totul e să știți ce vă doriți de la un aparat de gătit cu abur și sperăm că v-am putut ajuta în acest sens.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.