Psihologul scolar: necesitate sau moft?

0

Liceul pe care l-am terminat nu are psiholog şcolar, sau eu nu am auzit niciodată că ar avea. Dacă aveai o problemă, existau: prietenă/prieten cel mai bun, părinţi (sau nu), ori profesori (mai bine nu). În caz că problema ta îi depăşeşte pe toţi aceştia, înseamnă că mai ai încă una: să găseşti pe cineva care te poate ajuta. Recurgi la Google si ajungi sa crezi ca masturbarea duce la orbire etc.

Dar oricât de mult ţi-ar spune mama că nu eşti chiar aşa proastă grasă, nepricepută la nimic şi urâtă cum te vezi tu, tu oricum n-o crezi. E mama ta, doar n-o să recunoască faptul că fiica ei este o ratată. Daca ti-ar spune tatal ca nu ai cosuri pe fata, ca vei deveni pana la urma as in fotbal si vei conduce cele mai tari masini, tu oricum nu-l vei crede. În asemenea situaţii este nevoie de o persoană din exterior, care să poată fi obiectivă, care să-ţi redea increderea in fortele proprii. Iar prietena ta cea mai bună, frumoasă, deşteaptă, cu note mai mari decât ale tale cu siguranţă nu e persoana potrivită pentru aşa ceva. Şi, de cele mai multe ori, prietenii sunt cam la fel de depresivi ca şi tine.

Era o dată un tânăr care a dat la Facultatea de Fizică, dar după primul semestru din anul întâi a realizat că nu îi place şi s-a mutat la Facultatea de Chimie. După un alt smestru s-a hotărât că vrea să studieze ştiinţe socio-umane. Pentru că un profesor îi purta pică (şi sincer vorbind nu îi prea plăcea oricum) s-a transferta la antroplogie. La sfârşitul celui de-al doilea semestru… Cam aşa arată unul dintre coşmarurile adolescentilor. De unde să ştie ce doresc să faca în viaţă după ce au învăţat atât de multe lucruri care nu intereseaza cu adevărat şi din care nimic nu e 100 fascinant? De unde ştiu ei că nu-si vor da seama, după ce au intrat la o anumită facultate, că de fapt nu ii pasionează ceea ce urmează să faca? Şi mai ales, ce fac ei dacă realizeaza acest lucru? Şi să zicem că ştiu ce vor să faca în viaţă, dar este nevoie de ghidare…. În plus, isi zic: “oricum n-o să iau bac-ul pentru că sunt prost/proastă şi, mai grav, urat/urâtă.” În acest punct pe mama o doare capul, prietena şi-a dat seamă că are aceleaşi probleme plus încă vreo două extra şi mătuşa, săraca, a adormit.

Nimeni nu te înţelege, dar cea care nu te va înţlege niciodată este acea unică profesoară care îţi face viaţa mai îngrozitoare decât oricum este. Te ascultă exact când nu eşti pregătit/ă, nu te crede când îi spui că ai insomnii pentru că o să schimbi trei facultăţi şi n-o să termini nici una şi nu te lasă să te duci până la toaletă când te pliciseşti în oră. Aşa că ultima dată când te-a atenţionat să nu mai vorbeşti în ora ei, te-ai enervat, te-ai ridicat şi ai plecat din clasă. În pauză când ai venit să-ţi ceri scuze, te-a anunţat cu zâmbetul pe buze ce nu vei putea da la Drept, pentru simplul motiv că vei evea nota scăzută la purtare. Ai început să plângi. Ţi-ai amintit numai după câteva minute că tu defapt nici nu vroiai să intri la acea facultate.

In concluzie, un psiholog şcolar este bine-venit, atât pentru elevi cât şi pentru profesorii sadici, mamele cu durei de cap şi mătuşile obosite. Acesta poate fi un suport în plus pentru adolescenţii chinuiţi din zilele noastre. Atunci când la factorii clasici ai pubertăţii se mai adaugă şi imaginea femeii perfecte şi shoes-urilor must have atât de mediatizate, pantaloni foarte cool a-i vecinului şi asa mai departe, atunci lucrurile chiar încep să se complice.

LEAVE A REPLY