Muzica Jazz – arta din Lumea Noua

0

Jazz-ul este un stil de muzică apărut la începutul secolului al XX-lea în statele sudice ale Statelor Unite, având provenienţa în melodiile populaţiei de culoare, urmaşă a sclavilor de origine africană. În muzica de jazz se recunosc în special tonalităţi de blues şi ragtime, la care se adaugă şi elemente ale muzicii europene. Mai târziu au fost preluate ritmuri ale muzicii latino-americane. Jazz-ul este considerat prima şi, până acum, unica formă de manifestare artistică din istoria culturii care s-a dezvoltat în Lumea Nouă.

Deşi de dată relativ recentă, originea şi semnificaţia iniţială a cuvântului “jazz” (la început pronunţat jass) este controversată. O ipoteză ar fi înrudirea fonetică cu expresia “chasse-beau“, o figură de dans din Luisiana, cândva colonie franceză. Alţii cred că ar deriva din cuvântul Jézabel, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americană “Jazz-Bel”. În jargonul populaţiei locale cuvintele jasm sau gism înseamnă rapiditate şi energie, au însă şi o semnificaţie erotică. În 1917, formaţia Original Dixieland Jazz Band a avut mult succes la “New York Columbus Circle”, şi cuvântul “jazz” a intrat în vocabularul curent, deşi apăruse deja cu referire la muzică în 1913 într-un ziar din San Francisco, fără să fi avut un deosebit ecou.

O definiţie care să cuprindă toate elementele caracteristice ale jazz-ului, de la începuturile lui până în zilele noastre, valabilă pentru toate stilurile şi pentru toţi muzicienii, nu este posibilă. În istoria sa de peste o sută de ani, jazz-ul a suferit numeroase transformări şi s-a divizat în diverse stiluri, cu semnificaţii diferite, încât este greu de spus, ce este “tipic” pentru jazz. Se pot menţiona totuşi câteva elemente:

• Tonalitatea în muzica de jazz, spre deosebire de muzica tradiţională europeană, pune accentul în primul rând pe expresivitate şi mai puţin pe frumuseţea sunetului
• Improvizaţia este poate elementul cel mai tipic în muzica de jazz
• Ritmul însoţeşte totdeauna execuţia muzicii de jazz, jazz-ul este o muzică “sincopată”. Ritmul conferă muzicii un swing tipic.
• Blues, aparţinând folclorului afro-american, caracterizat de o formulă armonică constantă şi de un ritm în patru timpi, este o componentă esenţială a muzicii de jazz, care îi conferă o anumită dispoziţie, atât în formele lente, cât şi în cele mai repezi.

Jazz-ul îşi are originea în amestecul diverselor tradiţii muzicale ale sclavilor negri proveniţi din Africa. Din tradiţia africană derivă stiluri de interpretare care lasă căntăreţului un spaţiu larg de execuţie şi libertate de improvizare, cu o schemă “Întrebare şi răspuns” (Call-and-Response) pe un fond ritmic complex, ce duce la sincoparea melodiilor executate de diverse instrumente. Alte surse ale jazz-ului sunt constituite de cântecele rurale ale culegătorilor de bumbac, în stil blues, cântecele de leagăn şi cele religioase (negro spirituals, apoi gospel songs). La acestea s-au adăugat şi elemente ale muzicii europene (marşuri, imnuri, muzică populară), mai ale unele armonii şi acorduri, ca principii de organizare a unor anumite forme muzicale.

Pasionati de muzica jazz? Aici veti gasi hrana pentru sufletele voastre.

LEAVE A REPLY