Esecuri si reusite

0

Pentru că eşti o fiinţă umană, vei da greş de multe ori în viaţă. Nimeni este foarte bun în toate lucrurile. Nimeni nu poate să treacă prin viaţă lăsând în urma lui doar un şir pefect de reuşite. Uneori lururile pe care vrei să le obţii sunt dincolo de puterea ta de realizare, judecata ta este greşită sau timpul ales este greşit şi sfârşeşti eşuând serios.

Dar eşecul nu te face un ratat! Nu eşti niciodată ratat până nu renunţi. Dacă pierzi o bătălie nu înseamnă că ai pierdut războiul. Dacă nu ai reuşit să înscrii în prima repriză nu înseamnă că ai pierdut meciul. Continuă să încerci. Eşecurile pot deveni reuşite.

Thomas Edison “a eşuat” de mii de ori înainte ca să găsească elementele potrivite pentru a crea becul electric. Atitudinea lui faţă de acest lucru era: “Eu nu am eşuat. Doar că acum cunosc mii de combinaţii care nu funcţionează.”Nu-ţi cataloga încercările nereuşite ca fiind eşecuri. Numeşte-le “antrenament”. Întreabă-te: “Ce pot să învăţ din această experienţă?”

Iată câteva posibile cauze ale eşecului, aşa cum sunt explicate în cartea Proverbe. (Vă sugerez să citiţi toată cartea pentru a afla şi celelalte cauze).

NOI NE PREGĂTIM SINGURI PENTRU EŞEC

…CÂND NU NE FACEM PLANURI DINAINTE. “Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi.” (Proverbe 27:12).

…CÂNMD CREDEM CĂ SUNTEM INFAILIBILI. ”Înainte de pieire inima omului se îngâmfă dar smerenia merge înaintea slavei” (Proverbe 18:12).

…CÂND NE ESTE TEAMĂ SĂ RISCĂM. “Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbe 29:25).

…CÎND RENUNŢĂM PREA REPEDE. “Leneşul doreşte mult şi totuşi n-are nimic, dar cei harnici se satură.” (Proverbe 13:4).

…CÂND NU ACCEPTĂM CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU. “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12).

Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ai vrea tu să se întâmple, bun venit între oameni! Dar în loc să te plângi sau să-ţi cauţi tot felul de scuze, descoperă ceea ce ai învăţat din acest lucru şi ia-o de la capăt. Încuie uşa autocompătimirii. Concentrează-te asupra viitorului; de data aceasta lasă-l pe Dumnezeu să te călăuzească. El are un mod unic de a transforma greşelile noastre în ceva bun.

Eşecurile tale vor fi reuşite dacă îl laşi pe Dumnezeu să se ocupe de ele.

LEAVE A REPLY